Skip to Content
Cum să speli hainele de lână pentru o păstrare îndelungată

Cum să speli hainele de lână pentru o păstrare îndelungată

Lâna moale și conformatabilă este un material foarte popular, în special în sezonul rece. Lâna nu este perfectă doar pentru pulovere și șosete, ci și pentru produsele textile de casă, cum ar fi păturile și covoarele. În afară de lâna de oaie, se folosesc, în special pentru îmbrăcăminte, mai multe tipuri de lână cu proprietăți specifice materialului. În cazul tuturor tipurilor de lână, ar trebui să acordați atenție anumitor aspecte de îngrijire, astfel încât fibrele fine să nu intre la apă sau se încâlcească.

Informații interesante despre lână, ca material clasic și atemporal

În afară de aspectul său nobil, lâna prezintă și alte proprietăți pozitive: datorită structurii sale fibroase, se remarcă prin capacitatea deosebită de transfer al aerului, rezistența culorii și atingerea plăcută. În plus, hainele din lână nu se șifonează aproape deloc și sunt rezistente la majoritatea petelor. Iar senzația plăcută pe piele este pur și simplu minunată.

Lâna este una dintre cele mai vechi fibre filate din lume. Toată lumea cunoaște lâna de oaie, dar există o gamă amplă de tipuri suplimentare de lână care merită, de asemenea, analizate:

Lâna alpaca

Alpaca din munții Anzi sud-americani este o varietate a lamei. Fibrele foarte fine de lână provenită de la aceste animale prezintă o lungime de până la 20 cm și sunt foarte lucioase. Deoarece se obțin doar 300 de grame de lână de alpaca de la fiecare animal la interval de doi ani, acest material este foarte scump.

Lâna de angora

Angora este obținută din părul iepurelui de Angora. Această lână este extrem de moale și foarte plăcută în contact cu pielea. Pentru a păstra caracteristicile pufoase ale acestui tip de lână, se recomandă perierea hainei o dată în direcția firului și o dată în direcția opusă, cu o perie moale, după uscare.

Lâna din păr de cămilă

Părul cămilelor asiatice și nord-africane este folosit în principal pentru a confecționa haine și pături de calitate superioară. În principal, se folosește părul foarte fin din stratul inferior. Culoarea naturală a părului inferior variază de la maro-gălbui la negru-maroniu. Astfel, cu cât culoarea este mai deschisă, cu atât lâna este mai fină.

Cașmir

Lâna de cașmir este o fibră fină și foarte moale extrasă prin pieptănare din stratul inferior de blană al caprei de cașmir la sfârșitul iernii. Este extrem de rară și, prin urmare, una dintre cele mai valoroase fibre existente de lână. Îmbrăcămintea din cașmir este extrem de ușoară, maleabilă și prezintă un luciu mătăsos.

Lâna de miel

Lâna de miel este lână nouă de la oile tinere cu vârsta de până la 6 luni. Firul este scurt și nu foarte ferm, dar deosebit de fin și moale. Lâna de miel reprezintă o atracție pentru toți cei cărora le plac țesăturile extrem de moi.

Mohair

Mohairul este fabricat din părul caprei de Angora, numită și capră mohair. Această fibră naturală este cea mai ușoară dintre toate fibrele textile și, prin urmare, este foarte prețioasă. Este alegerea perfectă pentru toți cei care iubesc extravaganța.

Lâna pură virgină

Lâna pură virgină este un produs natural și numai lâna obținută de la oi vii poate fi numită lână pură virgină. Datorită capacității sale naturale de termoreglare, poate absorbi multă umezeală și o poate elibera înapoi către exterior, astfel încât să nu se simtă umedă. Lâna pură virgină de cea mai bună calitate este obținută de la oile merinos.

Spălarea corectă a lânii

Pentru a spăla și îngriji lâna în mod corespunzător, trebuie să urmați câteva sfaturi. Astfel, fibrele sensibile nu vor fi deteriorate. Cu ajutorul sfaturilor noastre, îngrijirea lânii se realizează în mod facil și vă veți bucura de hainele dumneavoastră de lână pentru o perioadă lungă de timp.

Eticheta de îngrijire pentru lână

Pentru a îngriji în mod corespunzător un articol de îmbrăcăminte din lână, este important să citiți cu atenție eticheta de îngrijire. Acesta vă va arăta cum să asigurați cea mai bună îngrijire a articolului vestimentar și ce trebuie să evitați. Iată câteva dintre cele mai frecvente simboluri de pe etichetele de îngrijire și semnificația acestora:

Se spală manual: Articolul vestimentar poate fi spălat la mașină la o temperatură de maxim 30 °C, numai manual sau cu un program special de spălare manuală pentru lâna care permite spălarea manuală.

Ciclul de spălare delicată: Produsele textilele din lână special finisate care sunt prevăzute cu mențiunea „lavabil la mașină”, respectiv „Machine Washable Wool” pe eticheta „Woolmark” pot fi spălate fără probleme în ciclul pentru lână sau în ciclul delicat al mașinii de spălat și apoi pot fi centrifugate pentru scurt timp.

Nu se spală: Articolele vestimentare marcate cu acest simbol nu trebuie spălate manual sau la mașină. Cel mai bine este să duceți articolul vestimentar în cauză la o curățătorie chimică.

Se usucă delicat: Este permisă uscarea articolului vestimentar la uscătorul de rufe la o temperatură scăzută.

Nu se usucă la uscător: Nu este permisă uscarea în uscătorul de rufe. Cel mai bine este să poziționați articolul vestimentar prin întinderea acestuia pe uscătorul de rufe, unde va fi lăsat să se usuce la aer.

Călcare la temperatură scăzută: Articolele vestimentare pot fi călcate la o temperatură scăzută. Din motive de siguranță, călcați țesăturile lucioase sau sensibile la presiune cu o cârpă de călcat uscată sau pe dos.

Nu se calcă: Nu este permisă călcarea. Se recomandă întinderea pe o suprafață netedă a articolului vestimentar.

Detergentul potrivit pentru lână

Detergenții universali și cei pentru articole colorate pot deteriora fibrele de lână. Ingredientele active din compoziția acestor detergenți este concepută pentru curățarea textilelor mai robuste la temperaturi mai ridicate și este complet nepotrivită pentru lână. Astfel de detergenți conțin enzime care descompun moleculele proteice ale fibrelor sensibile de lână și, în cel mai rău caz, le distrug complet. De asemenea, acestea determină umflarea fibrelor de lână, astfel încât hainele din lână își pierd forma; se formează noduri în țesătură, iar fibrele se încurcă. Utilizați numai un detergent special pentru lână, cum ar fi Perwoll pentru articole de lână & fine. Acesta asigură îngrijirea fibrelor, previne formarea de scame și noduri și ajută la păstrarea formei articolului vestimentar.

Lâna se spală manual sau la mașină?

Există o opinie larg răspândită conform căreia spălarea manuală este cea mai bună pentru lână. Cu toate acestea, în acest context se fac adesea greșeli, care distrug structura sensibilă a fibrelor fine de lână. De exemplu, la spălarea manuală a lânii, aceasta este adesea spălată la temperaturi prea ridicate sau este supusă la un stres mecanic prea intens.

În special atunci când este umedă, fibra de lână este foarte sensibilă, iar un stres mecanic ridicat poate face ca straturile de acoperire ale firelor de lână să se întrepătrundă, iar îmbrăcămintea să devină mată și să intre la apă.

Prin urmare, se recomandă spălarea la mașina de spălat. Folosiți programul de spălare a lânii sau de spălare manuală, cu condiția ca acest demers să fie permis în conformitate cu eticheta de îngrijire cusută. În acest mod, puteți evita majoritatea greșelilor în avans. Ciclul delicat de spălare a lânii din mașina de spălat va proteja hainele dumneavoastră în mod delicat și aproape fără stres mecanic.

pulover de lana spalat la masina de spalat

Spălarea lânii la mașină

Asigurați-vă că tamburul nu este prea plin, deoarece o încărcătură prea ridicată exercită o presiune mecanică mare asupra textilelor în timpul ciclului de spălare. Există, de asemenea, riscul ca detergentul să nu se dizolve corespunzător. Pentru toate tipurile de textile fine, cum ar fi lâna sau mătasea, tamburul trebuie umplut doar până la un sfert din capacitate. De asemenea, este recomandabil să pregătiți hainele închizând toți nasturii, toate capsele și elementele similare și să le întoarceți pe dos.

Selectați programul și temperatura de spălare recomandate pe eticheta de îngrijire. Dacă eticheta a fost ruptă și nu vă puteți aminti instrucțiunile exacte de spălare, selectați programul de spălare manuală. Pentru a fi în siguranță, configurați controlul temperaturii la spălare la rece. Dacă articolul este confecționat din lână care poate fi spălată la mașină, spălați-l la mașină pe ciclul pentru lână sau țesături fine la maximum 30°C.

După spălare: Uscarea corectă a lânii

pulover de lana spalat corect si ingrijit

Este posibil să doriți să vă uscați prin centrifugare hainele din lână pentru a accelera procesul de uscare. Respectați instrucțiunile de pe eticheta de îngrijire. În principiu se aplică. Poziționați articolele textile umede în forma lor corespunzătoare, înfășurați-le într-un prosop de frotir și stoarceți ușor apa rămasă.

Articolele vestimentare din lână nu trebuie niciodată atârnate la uscat și nu trebuie amplasate pe calorifer. Materialele textile din lână și mătase se usucă cel mai bine dacă sunt așezate pe un prosop de frotir și nu sunt expuse niciodată razelor solare directe.

Citeste mai mult

  • Detergent lichid Perwoll Color

    Îngrijire modernă a fibrelor pentru îmbrăcămintea viu colorată.

  • Simboluri privind spălarea

    Ce înseamnă simbolurile de pe etichetele hainelor

  • Cum împiedică Perwoll scămoșarea și decolorarea

    Strălucitor de frumos pentru un timp îndelungat: Aflați cum puteți preveni formarea de scame și să vă păstrați hainele frumoase pentru mult timp cu Perwoll Renew & Repair.